Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codul portocaliu de inundaţii, prelungit până la 12.00

Publicat in Flacara Iasului, luni 1 aprilie 2013 ·

Codul portocaliu de inundaţii care vizează râuri din Bihor a fost prelungit până astăzi la 12.00, avertizarea fiind instituită şi pentru alte cursuri de apă din acelaşi judeţ, dar şi din Satu Mare, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). INHGA a actualizat atenţionarea emisă sâmbătă, care a fost valabilă până duminică la 10.00. Astfel, până luni la 12.00, se menţine codul portocaliu pe Holod (afluent al Crişului Negru) şi pe Crişul Negru, sector aval confluenţă râul Holod-staţia hidrometrică Tinca (judeţul Bihor). Aceeaşi avertizare este instituită, tot până luni la 12.00, pentru râul Crasna pe sectorul aval Craidorolţ (sector îndiguit) din judeţul Satu Mare şi pe Crişul Negru, sector Tinca - Talpoş îndiguit) din Bihor, potrivit INHGA. De asemenea, se menţine codul galben pe râurile din bazinele: Bega Veche, Bega, Bârzava, Moraviţa, Caraş (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Satu Mare şi Maramureş), Crasna (amonte Craidorolţ), Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru (amonte Tinca şi aval Talpoş), Crişul Alb, Arieş (judeţele: Sălaj, Satu Mare, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara şi Alba). Codul galben se instituie, conform aceleiaşi actualizări, pe râurile din bazinul Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud) şi pe râul Someş pe sectorul Dej - Aciua (judeţele Cluj, Sălaj şi Maramureş). INHGA mai precizează că a fost ridicat codul galben ce viza ceilalţi afluenţi ai Crişului Negru avertizaţi anterior (Briheni, Crişul Pietros, Valea Roşie, Topa, Beliu, Sartiş) din judeţele Bihor şi Arad. Codul portocaliu de inundaţii care vizează râuri din Bihor a fost prelungit până astăzi la 12.00, avertizarea fiind instituită şi pentru alte cursuri de apă din acelaşi judeţ, dar şi din Satu Mare, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). INHGA a actualizat atenţionarea emisă sâmbătă, care a fost

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 4 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°