Justiţia a arătat că pacienţii nu sunt obligaţi să plătească retroactiv contribuţia la sănătate
Este un precedent care poate să ajute pacienţii, însă decizia este periculoasă pentru sistem
Justiţia a arătat că pacienţii nu sunt obligaţi să plătească retroactiv contribuţia la sănătate, după ce un avocat din Timişoara a câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că aceasta nu poate fi asigurată cu forţa.
Vasile Barbu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, a declarat pentru Curierul Naţional că precedentul creat de avocatul timişorean este un lucru bun pentru pacienţi, dar este destul de periculos pentru sistem.
"Există 6 milioane de persoane neasigurate, dintre care o parte ar vrea să intre în sistemul social de asigurări de sănătate, numai că atunci când se duc la Casă trebuie să plătească retroactiv pentru cinci ani contribuţia. Aceşti oameni nu vor plăti niciodată aceşti bani, pentru că sumele sunt foarte mari", a afirmat Vasile Barbu, explicând că avocatul Florin Kovacs nu a câştigat în instanţă dreptul de a fi neasigurat, ci a câştigat prescrierea datoriei. "Lucrurile trebuie nuanţate. Legea spune foarte clar că plata contribuţiei la sănătate este obligatorie", a continuat acesta.
"Vor mai fi procese"
Preşedintele ANPP ne-a mai spus că Înalta Curte i-a anulat datoria, nu a decis că plata contribuţiei nu este obligatorie. Totuşi, decizia va determina şi alte persoane care au datorii la sănătate să dea în judecată CNAS. "Vor mai fi procese, iar noi susţinem pacienţii în demersul lor de anulare a acestor datorii. Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor a propus de multe ori prescrierea acestor datorii, însă nu s-a făcut nimic", a mai declarat Vasile Barbu, adăugând că vinovat este statul, prin abordarea lui, pentru că s-a ajuns aici.
Avocatul Florin Kovacs din Timişoara a înfr