Imputarea unor sume de bani din ajutoarele de încălzire, acordate în 2011 unor botoşăneni, pentru că ar avea animale, a ajuns subiect de discuţie între instituţiile publice.
Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), a solicitat Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), să clarifice situaţia după ce mai mulţi edili sunt nemulţumiţi că rândurile celor care se plâng la primărie se îngroaşă.
„Curtea de Conturi a fost în control şi a lăsat cadou un proces verbal prin care cere să se impute sumele primăriilor sau recuperarea lor de la persoanele care au beneficiat de ajutoare, dar s-au ghidat pe o situaţie nereală”, a spus Florin Ţurcanu. Conducerea AJPIS a precizat, însă, că nu au fost emise dispoziţii de debit, ci doar analizarea minuţioasă a fiecărui beneficiar în parte.
La Coşula, unei femei i s-au cerut 220 de lei pentru că ar deţine 14 vaci, deşi avea doar una. Cei păgubiţi se gândesc să acţioneze în instanţă deciziile Curţii.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.
Imputarea unor sume de bani din ajutoarele de încălzire, acordate în 2011 unor botoşăneni, pentru că ar avea animale, a ajuns subiect de discuţie între instituţiile publice.
Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), a solicitat Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), să clarifice situaţia după ce mai mulţi edili sunt nemulţumiţi că rândurile celor care se plâng la primărie se îngroaşă.
„Curtea de Conturi a fost în control şi a lăsat cadou un proces verbal prin care cere să se impute sumele primăriilor sau recuperarea lor de la persoanele care au beneficiat de ajutoare, dar s-au ghidat pe o situaţie nereală”, a spus Florin Ţurcanu. Conducerea AJPIS a precizat, însă, că nu au fost emise dispoziţii de debit, ci doar analizarea minuţio