Odată cu excluderea celor trei primari, conducerea PD-L speră ca în partid să nu mai existe certuri şi scandaluri. „Dragoste cu sila nu se poate nici în politică”, afirmă Ion Cupă, preşedintele interimar PD-L Gorj.
Odată cu excluderea celor trei primari, conducerea PD-L speră ca în partid să nu mai existe certuri şi scandaluri. „Dragoste cu sila nu se poate nici în politică”, afirmă Ion Cupă, preşedintele interimar PD-L Gorj, afectat totuşi că partidul pierde trei primari dintr-un foc. „Sper ca excluderile celor trei primari să pună capăt scandalurilor din PD-L Gorj”, mai comentează la Radio Omega Ion Cupă, preşedintele organizaţiei judeţene. „Decizia de excludere a fost luată în urma analizei a tot ceea ce s-a întâmplat în campania de la parlamentare. Asta a fost decizia pentru a se termina odată cu aceste scandaluri şi certuri din interior. Sunt apropiat de cei trei primari şi chiar îmi cer scuze că s-a ajuns la o asemenea decizie, dar asta este viaţa”, a mai spus Ion Cupă la Radio Omega. Eduard Berca, preşedintele organizaţiei municipale PD-L Târgu-Jiu, spune că partidul are nevoie de linişte pentru a-şi reveni în plan politic, după scandalurile care l-au măcinat de când USL a intrat la guvernare. „Fără Bârcă, Ardeiu şi Bălu va fi linişte în PD-L”, declară Eduard Berca, preşedintele organizaţiei municipale PD-L Târgu-Jiu. Berca a considerat că prin declaraţiile făcută de primarii Ion Bârcă, Marian Ardeiu şi Dănuţ Bălu, imaginea PD-L Gorj a avut de suferit, iar de acum în acolo partidul se va reclădi cu oameni serioşi. „Excluderea celor trei înseamnă linişte, înseamnă posibilitatea de a lucra la construirea noii organizaţii PD-L, pentru că situaţiile conflictuale prejudiciau grav imaginea, şi în al doilea rând era o stare de confuzie, era o stare de tensiune. Eu cred că va fi linişte de acum înainte”, crede Eduard Berca de la PD-L Târgu-Jiu.
Trădător