Se adânceşte lupta între taberele angajaţilor DGASPC Cluj, după apariţia zvonului că locul actualului director, Nicoleta Molnar, va fi luat de Monica Filip. Acesteia din urmă i se aduc acuze foarte grave, printr-o scrisoare transmisă redacţiei ZIUA de CLUJ.
Într-o ediţie anterioară, ZIUA de Cluj relata despre planul politic privind înlocuirea Nicoletei Molnar, şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), cu social democratul Dan Tămaş. Un simplu zvon s-a lăsat cu acuze foarte grave, ce aduc un imens prejudiciu de imagine acestei instituţii publice importante a Clujului. Despre Dan Tămaş, care conduce un centru pentru tineri în cadrul DGASPC, se spunea că s-ar comporta violent cu copiii şi că împreună cu colega sa, Monica Filip (fost director adjunct, în urmă cu mai mulţi ani), ar fi trucat adopţii naţionale şi internaţionale. Ambii angajaţi au negat cu vehemenţă acuzele, iar Tămaş a subliniat că nu ţine cu orice preţ să preia conducerea instituţiei. Nicoleta Molnar a scăpat de Dan Tămaş, însă, nu şi de Monica Filip. Acesteia din urmă i se aduc de asemenea acuze grave.
În scrisoarea revendicată de unii salariaţi ai direcţiei, care a venit pe adresa ZIUA de CLUJ se precizează că liderii administraţiei judeţene plănuiesc să o înlocuiască pe Nicoleta Molnar, de la şefia DGASPC, cu Monica Filp. Aceasta din urmă a deţinut funcţia de director adjunct, timp de 15 ani, însă, în 2012 nu a mai reuşit să câştige concursul pe post şi a rămas în instiuţie pe o funcţie inferioară, de şef de serviciu. Angajaţii care scrisu această scrisoare, sub protecţia anonimatului, spun că se tem de Monica Filip pentru că aceasa ar fi abuzat de putere, ameninţându-i în permanenţă pe angajaţi.
„Toată lumea îşi aduce aminte cum pe vremea doamnei Filip promovările se făceau strict pe criteriul de obedienţă. Dacă cineva îndrăznea să se se opună