Fermierii vrânceni solicită modificarea normelor de venit în funcţie de dimensiunea exploataţiilor agricole şi de cultură. Propunerile de modificare a impozitului pe veniturile agricole întocmite de reprezentanţii fermierilor şi sindicatelor au fost transmise, ieri, la Guvern şi Parlament. Decizia finală va fi luată de Camera Deputaţilor, cameră decizională pentru acest act normativ. Fermierii mai cer eliminarea scutirilor de la plata impozitului pentru suprafeţele nelucrate, dar şi scutirea de la plata taxelor notariale pentru dezbaterea succesiunii de către moştenitori.
Reprezentanţii fermierilor şi sindicatele vrâncene cer reguli noi pentru impozitul pe veniturile agricole care se aplică din acest an. Propunerile vrâncenilor au fost transmise, ieri, la Guvern şi Parlamentul României, unde se vor derula şedinţele comisiilor de specialitate. Decizia finală va fi luată de Camera Deputaţilor, cameră decizională pentru acest act normativ. Deja la Senat au fost aprobate creşterea limitelor impozabile şi reducerea normelor de venit pentru unele specii vegetale şi animale pentru care persoanele fizice care realizează venituri din agricultură trebuie să plătească.
Vrâncenii au cerut modificarea normelor de venit în funcţie de dimensiunea exploataţiei, respectiv 2-5 hectare, 5-10 hectare şi peste 10 hectare, dar şi în funcţie de cultură. Prin această modificare se doreşte eliminarea anomaliilor prezente în lege prin care se poate ajunge ca o persoană să îşi împartă suprafeţele agricole lucrate astfel încât, deşi teoretic ar putea avea venituri de mii de lei în fiecare lună, practic să nu plătească niciun leu impozit. La ultima şedinţă de Dialog Social, reprezentanţii sindicatelor au arătat că un fermier poate lucra 2 hectare de cereale, 2 hectare de cartof, 0,5 hectare de legume în câmp, 1,5 hectare de livadă, 0,5 hectare de vie, 0,3 hectare de flori,