Se spune că, prin 1905-1906, comunistul rus Lunacearski ţinea un şir de conferinţe în care vroia să demonstreze, cu argumente logice şi ştiinţifice, că Hristos nu a înviat.

Participau sute de oameni, atei, creştini, agnostici. La finalul ultimei conferinţe, părea că ştiinţa a învins. Sala era debusolată, lumea dezorientată, iar Lunacearski triumfător că „demolase un mit”, vroia să aibă confirmarea reuşitei sale întrebând sfidător: „Are cineva, ceva de adăugat?”. În sală, linişte deplină. Nimeni nu găsea argumente. Un călugăr bătrân, cu părul alb, strâns la spate, cu o traistă plină de icoane şi cărţi religioase, a ridicat, încet, mâna: „Eu”. Cu greu, s-a urcat pe scenă, şi-a dres glasul şi a spus răspicat: „Hristos a înviat!”. Instant, din sală, i s-a răspuns: „Adevărat a înviat!”.

Toate teoriile şi argumentele ştiinţifice s-au demolat într-o clipă. Bătrânul nu ştia de celebrul citat a lui Pascal: „Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte”. Nu ştia nici de teorii, nici de ştiinţă, nici de dexologie, nici de marxist şi materialist. Dar el Ştia. De fapt, pentru lucrurile pe care le ştim cu adevărat, n-o să avem niciodată nevoie nici de cărţi, nici de argumente. Pentru argumente, există întotdeauna contraargumente. Pentru ceea ce Ştii şi Crezi, nu.

Noi, românii, suntem ca şi auditoriul lui Lunacearski. Ni s-a tot spus, cu argumente ştiinţifice, că nu putem, nu ştim, nu vrem, nu merităm. Decenii la rând am fost educaţi şi reeducaţi să ne dezicem de tot ce-i autentic românesc şi să ne lepădăm de toate valorile şi specificul naţional. Au încercat să ne demoleze credinţa şi încrederea cu argumente ştiinţifice, cu pasaje din aquisul comunitar, cu teorii economice şi globale. Pe rând, auditoriul a muţit, s-a deznădăjduit, apoi s-a resemnat.

Cândva, un bătrân va urca pe scenă şi ne va spune ceea ce Ştie. Abia atunci nu va mai avea nimeni, nim