Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“CLIMACT Regions - Regiunile pentru protecţia climatului: guvernare de la cunoaştere la acţiune”

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 1 aprilie 2013 ·

Plan de acţiune pentru schimbări climatice şi observarea gazelor cu efect de seră în cadrul proiectului INTERREG IV C: “CLIMACT Regions - Regiunile pentru protecţia climatului: guvernare de la cunoaştere la acţiune”

Consiliul Judeţean Maramureş, cu sprijinul Agenţiei pentru Management Energetic Maramureş şi al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Maramureş a definitivat implementarea proiectului CLIMACT REGIONS - Regiunile pentru protecţia climatului: guvernare, de la cunoaştere la acţiune. Proiectul, iniţiat în ianuarie 2010, a fost finanţat prin programul INTERREG IVC al Comisiei Europene şi încadrat la prioritatea 2: “Mediu şi prevenirea riscurilor”’.

Proiectul şi-a propus ca şi obiectiv general creşterea capacităţii regiunilor de a elabora şi aplica politici regionale pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră folosind practicile de bună guvernare.

Obiectivul general al Planului este să contribuie, prin măsuri locale, la respectarea angajamentelor asumate de România prin tratatele europene şi internaţionale, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi la crearea condiţiilor necesare pentru adaptarea la schimbările climatice a comunităţilor din judeţul Maramureş.

Planul prezintă cadrul legislativ aferent domeniul vizat, oferind o imagine actuală a ceea ce înseamnă în ziua de azi efectul de seră şi încălzirea globală, dar şi problematica schimbărilor climatice la nivel global şi apoi cu referire la cele de la nivel naţional şi local.

Cel mai important demers în cadrul acestui plan de acţiune este înfiinţarea unui Observator al gazelor cu efect de seră în Maramureş, prin cooptarea tuturor factorilor direct interesaţi.

Funcţionarea unui observator în general este necesară în vederea adoptării celor mai bune măsuri şi acţiuni pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice, deoarece: @

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 11 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 8 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 8 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°