Feng Shui înseamnă "vânt şi apă". Vechii chinezi credeau că dacă îţi aşezi casa pe locul potrivit, vei avea o viaţă plină de mulţumire, fericire şi bunăstare. Cea mai importantă încăpere dintr-o locuinţă, în care armonia trebuie să fie prezentă, este dormitorul, deoarece ne petrecem aproximativ o treime din viaţă dormind.
Iată câteva reguli simple Feng Shui care trebuie aplicate în dormitor, astfel încât reîncărcarea energetică din timpul somnului să fie cât mai eficientă.
Lasă-ţi grijile la uşă
Nu păstra televizorul, computerul sau telefonul în dormitor şi, în general, tot ceea ce are legătură cu locul de muncă. Energia Feng Shui va fi distrusă de prezenţa acestor obiecte. De asemenea, dezordinea este interzisă pentru că atrage energiile negative.
Important! Pentru a te bucura de cele mai bune fluxuri de energie, trebuie să ţii toate uşile dormitorului închise pe parcursul nopţii, chiar şi uşile de la dulapuri.
Aeriseşte bine încăperea
Deschide larg ferestrele cât mai des pentru ca dormitorul tău să fie bine oxigenat şi aerul, proaspăt. Nu poţi să păstrezi energia pozitivă Feng Shui în dormitor dacă aerul pe care îl respiri este poluat sau nu este proaspăt. Nu este indicat să ţii plante în dormitor decât dacă este foarte spaţios, iar acestea sunt amplasate la distanţă de pat.
Atenţie la lumină şi la culori
Utilizează culori liniştite, pale, pentru a obţine un echilibru Feng Shui în dormitor. Cele mai potrivite sunt considerate cele din gama culorilor pielii, adică de la bej deschis şi până la ciocolatiu.
Luminile verde şi mov sunt considerate a fi odihnitoare şi conduc la somn, spre deosebire de culorile reci precum gri sau albastru, despre care se spune că interferează cu energiile pozitive. Specialiştii recomandă un echilibru: 50% tonuri calde şi