Agenția Națională de Integritate anunţă într-un comunicat că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către judecătorul Ştefan Ovidiu Toth, de la Judecătoria Alba Iulia. Acesta a îndeplinit, în acelaşi timp, funcţiile de magistrat şi administrator la o firmă.
“Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, Toth Ştefan Ovidiu fiind informat, la datele de 21.12.2010 (confirmare de primire 30.12.2010), 07.01.2013 și 21.01.2013 (confirmare de primire 29.01.2013), despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, se arată în comunicatul ANI.
Potrivit aceleiaşi surse, Ştefan Ovidiu Toth a depus la dosarul de evaluare două puncte de vedere la datele de 14.01.2011 și 05.02.2013.
“În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Toth Ştefan Ovidiu se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29.01.2009, întrucât deține, simultan, atât funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Alba Iulia, județul Alba, cât și funcţia de administrator și asociat în cadrul S.C. AAA Consultanţă & Comerţ S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 101, art. 102, lit. b) și c) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum și prevederile art. 5, alin. (1) și art. 8, alin. (1), lit. a) și c) din Legea nr.303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Începând cu data de 29.01.2009, Tot