Obiectele descoperite la Casa Ioachim sunt expuse la Muzeul de Istorie din Roman. Rezultatele sondajelor arheologice sunt publicate într-un volum apărut cu sprijinul Editurii Mușatinia.
Romașcanii au posibilitatea să vadă la Muzeul de Istorie rezultatele celor nouă sondaje arheologice efectuate la Casa Ioachim, în care funcționează Biblioteca Municipală “George Radu Melidon”, de arheologul doctor George Dan Hânceanu.
Despre târgul Romanului se spune că, în perioada medievală, era format din agricultori, meșteșugari, negustori și alte bresle, dar nu există dovezi certe despre munca acestora. În curtea Casei Ioachim, arheologul romașcan a identificat o locuință incendiată care a apaținut unui meșter fierar. “Descoperile din 2012 de la Biblioteca Municipală «George Radu Melidon» sunt importante pentru că evidențiază un episod din viața meșteșugărească a târgului. În nivelul medieval al târgului am găsit diverse obiecte, precum monede (una din argint – aurit), ceramică fragmentară (vase-borcan, castroane, căni, farfurii, cahle), piese din metal (cuțite, cârlige, cuie), oase animaliere, obiecte din piatră. Dintre acestea, importante sunt mărturiile mușatine (o cană cu ștampilă, un opaiț, o monedă și un cuțit), ghiulele de tun și proiectilul de archebuză, în preajmă fiind Cetatea Mușatină, iar pe malul Siretului, Cetatea Nouă a Romanului, active în secolul XIV-XVIII. Descoperirile indică importanța Romanului în contextul Moldovei medievale, alături de burgurile Baia, Suceava, Vaslui și Trotuș”, a precizat arheologul George Dan Hânceanu la deschiderea expoziției.
Carte despre descoperirile arheologice din târgul medieval al Romanului
Vernisarea expoziției a fost completată de lansarea lucrării “Descoperiri arheologice din târgul medieval al Romanului. Punctul «La Bibliotecă»”, apărut cu sprijinul financiar al Editurii Mușatin