Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clinica de Chirurgie Cardiacă din Timișoara S-A ÎNCHIS

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 1 aprilie 2013 ·

Clinica de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timişoara şi-a întrerupt activitatea chirurgicală, ca urmare a lipsei de materiale sanitare şi medicamente, iar pacienţii cu infarct sunt în pericol de moarte, a anunţat, luni, prof. univ. dr. Marian Gaşpar, şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară şi coordonator al Departamentului de Cardiologie Intervenţională a IBCV Timişoara.

'Activitatea am întrerupt-o din data de 26 martie. Am primit adrese de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş şi de la Prefectura Judeţului Timiş, prin care se atenţionează direcţiunea spitalului şi şefii de secţie că pacienţii nu pot să-şi cumpere materiale şi medicamente pe perioada spitalizării, potrivit legislaţiei în vigoare. În caz contrar, spitalul trebuie să ramburseze pacientului toate cheltuielile proprii pe perioada spitalizării, iar şefii de secţie să răspundă personal de încălcarea legii', a declarat profesorul Marian Gaşpar.

Potrivit acestuia, situaţia este şi mai dramatică în Departamentul de Cardiologie Intervenţională, unde ajung cazurile de urgenţă cu infarct miocardic acut, pentru care nu există materiale necesare actului terapeutic.

'Fără o intervenţie de urgentă în primele ore de la infarct, aceşti pacienţi pot muri', a precizat chirurgul.

Până acum, pacienţii îşi cumpărau o parte din materiale şi medicamente pe care spitalul nu avea banii să le achiziţioneze.

'Chiar dacă erau asigurate materialele din Programul Naţional de Infarct pentru 30 de cazuri, acestea erau insuficiente, pentru că aveam urgenţe de peste 70 de cazuri pe lună. Nimeni nu poate programa câte cazuri pot face infarct într-o lună' a adăugat Marian Gaşpar.

El a subliniat că tocmai forurile care trebuie să asigure banii în sistem se întreabă 'surprinse', de ce nu au spitalele

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Modificări de ultimă oră pe pachetul de austeritate pentru care Guvernul Bolojan își asumă acum răspunderea în Parlament. Ce se întâmplă cu contribuția la sănătate pentru pensii

HotNews acum 32 minute
Guvernul a operat modificări de ultimă oră la proiectul legilor austerității, scrie economica.net. Potrivit sursei citate, subvenția pentru partidele politice se reduce cu 40%, contribuția la sănătate (CASS) pe pensiile de peste 3.000 de lei se va a

Ministrul Finanțelor, despre măsurile fiscale: „Dacă le-am fi amânat acum, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă”

HotNews acum o ora
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat luni că adoptarea pachetului de măsuri fiscale „ne menține libertatea de decizie economică și ne menține libertatea de finanțare de pe piețe”, transmite Agerpres. Declarațiile ministrului, făcute în

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 5 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

40°
lun.

22°/40°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°