Din capul locului: am gresit cand am spus ca e bine ca s-a renuntat la procedura, ca nu mai e timp de pierdut si ca realitatea politica impune o negociere, deoarece USL va putea impune la Parchetul General si la DNA, fortand nota, orice procuror doreste. In disputa cu Laura Stefan, care sustinea ca indiferent de situatie trebuie sustinut un principiu pana in panzele albe - in acest caz o procedura transparenta si criterii de selectie clare - ea a avut dreptate, nu eu. Traian Basescu si Victor Ponta au prezentat in asa fel lucrurile incat s-a inteles ca oficialii de la Bruxelles ar fi acceptat sa se renunte la o procedura cronofaga pentru a rezolva la mica intelegere o problema vitala.
In numele pragmatismului, am sustinut ca nu mai e nevoie de o procedura care si-a dovedit o data inutilitatea, la capatul ei rezultand doua propuneri catastrofale. Si atunci, am zis, de ce am fetisiza mai departe proceduri daca tot sunt aplicate cu rea credinta? De ce n-am accepta realitatea ca, decat sa impuna USL oamenii lor, avocatii marilor penali, pe post de lupi paznici la oi, mai bine inghitim rezultatul unui compromis negociat cu Traian Basescu. Bine ca mai poate negocia! Adica intre un rau mare si unul ceva mai mic, sansele binelui fiind cvasi-nule, ce preferati?
Din pacate, lucrurile n-au stat asa. Nimeni nu presa Romania sa rezolve cel tarziu astazi problema numirii noilor procurori sefi. Nimeni n-a acceptat la Bruxelles o tocmeala politica pe numirea unor procurori independenti. Acestea au fost mici intoxicari locale, puse abil in scena. Am tot mai multe motive sa cred ca, aruncand la cos exigentele UE pe care nu s-au sfiit sa le tot evoce, presedintele si premierul au negociat cu rea credinta numirea procurorilor sefi. Refacand cronologia evenimentelor, ma tem ca inscenarea urgentei se vede cu ochiul liber. E posibil fiu din nou in eroare, dar toate f
