Premierul Victor Ponta s-a declarat dispus luni să facă toate compromisurile pe care le consideră bune pentru România, arătând că şi preşedintele Traian Băsescu a cedat acceptând faptul că Daniel Morar nu va fi numit în funcţia de procuror general.
Şeful Guvernului a făcut această declaraţie la Palatul Parlamentului, după discuţia avută cu liderul liberal, Crin Antonescu, care se opune unei eventuale numiri a fostului procuror general Laura Codruţa Kovesi la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
"O să fac toate acele compromisuri pe care le consider bune pentru România, chiar dacă ele sunt dăunătoare pentru mine personal. În momentul în care ajungi într-o funcţie importantă trebuie să faci o balanţă. Dacă credeţi că poţi să fii prim-ministru şi să iei numai decizii care să te favorizeze personal, nu ştiţi ce înseamnă să fii prim-ministru", a afirmat Victor Ponta.
Întrebat de presă dacă numirea lui Kovesi constituie "un compromis bun", el a arătat că desemnarea unor noi şefi la DNA, la Parchetul general, la DIICOT este "un lucru bun, de care România are nevoie".
"Şi eu şi Crin Antonescu în multe momente am făcut compromisuri. (...) Cum credeţi că se poate face altfel politică decât respectându-l şi pe celălalt şi încercând să găseşti un numitor comun? Credeţi că există cineva pe lume care poate să facă politică spunând 'eu vreau să fie aşa' şi toată lumea face ca el? Nu, nici n-ar fi bine. Uneori cedez eu, alteori cedează domnul Antonescu. Cedează şi domnul Băsescu. Să ştiţi că nu e foarte fericit că nu e domnul Morar procuror general. Asta e. A făcut şi domnul Băsescu un compromis", a adăugat Victor Ponta.
El a reiterat că "în mod sigur" nu l-ar fi numit pe Daniel Morar în postul de procuror general.
"Da, cred că gestul preşedintelui de a-l numi pe Morar la Curtea Constituţională a fost o înţel