Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Şanse mai mari cu joburi online” vine în ajutorul şomerilor

Publicat in Magazin Salajean, luni 1 aprilie 2013 ·

Proiectul “Şanse mai mari cu joburi online”, implementat de Fundaţia pentru Dezvoltare Socială şi Economică Zalău, urmează să fie finalizat la sfârşitul lunii viitoare. Proiectul a reuşit deja să acapareze o mulţime de oameni, majoritatea fiind tineri cu vârsta sub 30 de ani.

Potrivit lui Pompiliu Ceaca, managerul general al proiectului, obiectivul general este dezvoltarea unor măsuri active de ocupare care să faciliteze integrarea pe piaţa muncii a şomerilor în general, a persoanelor inactive şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, inclusiv în zonele rurale. “Obiectivele specifice sunt atragerea şi menţinerea a cât mai multor persoane pe piaţa muncii, în vederea obţinerii unei rate cât mai mari de ocupare, îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, a şomerilor şi a persoanelor inactive”, a declarat Pompiliu Ceaca, vineri, în cadrul unui seminar de diseminare privind finalizarea proiectului “Şanse mai mari cu joburi online”.

Un alt obiectiv specific al proiectului este legat de promovarea măsurilor active de ocupare ce include acţiuni de sprijinire a antreprenoriatului. Grupul ţintă vizat sunt persoanele cu domiciliul în cele două regiuni de implementare, regiunea Nord-Vest şi Regiunea Centrală, care nu sunt înregistrate la Asociaţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţelor de Muncă, ca fiind în căutarea unui loc de muncă, ei neavând o ocupaţie deşi doresc să muncească.

Proiectul, care a fost demarat în iunie 2010, a avut de-a lungul anilor o serie de activităţi, printre care facilitatea accesului la informaţii relevante privind piaţa muncii pentru grupurile ţintă, servicii de mediere electronică a muncii, servicii de Informare şi Consiliere Profesionala individuală şi în grup, servicii de consultanţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri, precum şi alte activită

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 46 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 22 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°