Prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean sunt supăraţi că managerul spitalului nu a reuşit să doteze instituţia pe care o conduce cu un aparat tomograf şi cu un RMN. Mircea Gelu Buta a acceptat să demisioneze cu data de astăzi, conştient că nu are altă soluţie.
Managementul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud nu este pe placul prefectului Ioan Ţintean şi a preşedintelui CJ BN, Radu Moldovan. Cei doi şefi din Palatul Administrativ sunt extrem de supăraţi că au fost nevoiţi să taie panglici şi să inaugureze aparatura medicală de ultimă generaţie la o clinică privată şi nu la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
Drept urmare, Ţintean şi Moldovan i-au cerut managerului spitalului să îşi dea demisia de onoare pentru că nu a reuşit să doteze spitalul cu aparatura necesară pentru investigaţii amănunţite.
După ce a cântărit bine situaţia şi a analizat sugestia prefectului şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Buta a decis că va renunţa la funcţia de conducere pe care o are la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud. Acesta se va ocupa în continuare de meseria pe care o are, medic pediatru şi va face gărzi la spital.
„Cred că este mai bine aşa. Poate va veni în locul meu un manager care se pricepe mai bine şi va reuşi să doteze spitalul cu astfel de aparatură”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro dr. Mircea Gelu Buta.
Pentru ocuparea fotoliului de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud va fi organizat un concurs, înscrierile urmând să se facă începând din 10 aprilie. Concursul va avea loc imediat după sărbătorile pascale.