Pe data de 21 aprilie 2008 a apărut primul număr al ziarului "ring". După cinci ani, în care zi de zi v-am oferit informaţii obiective, actuale şi exclusive, a venit timpul să sărbătorim împreună.
În toţi aceşti ani, în care o parte consistentă a presei s-a închis sau apare doar on-line, noi, cei de la "ring", ne-am încăpăţânat să respectăm hârtia. În această lună specială pentru noi, vă oferim dvs., cititorilor, sute de cărţi şi susţinem răspicat că lectura volumelor tipărite va dăinui.
Cum puteţi câştiga cărţile
Regulamentul concursului este disponibil integral pe site-ul nostru, www.ziarulring.ro. Pentru a intra în posesia premiilor, trebuie doar să răspundeţi la o întrebare simplă, pe care o găsiţi atât pe site-ul nostru, cât şi în ediţia tipărită. Răspunsul va fi trimis pe adresa de e-mail concurs@ziarulring.ro, iar pentru o transparenţă totală, câştigătorii vor fi aleşi cu ajutorul platformei random.org. Concurenţii vor trebui să lase câteva date de contact: nume, prenume şi număr de telefon, iar noi îi vom contacta pe câştigători.
În ce constau premiile
De astăzi şi până pe 26 aprilie, de luni până vineri, vom oferi 10 cărţi pe zi, câte una pentru fiecare câştigător. Volumele sunt oferite de "ring" în parteneriat cu patru dintre cele mai importante edituri din România, pe care le prezentăm în ordine alfabetică: "Curtea Veche Publishing", "Herald", "Litera" şi "Polirom". Selecţia titlurilor oferite aparţine editurilor şi acoperă domenii variate de interes: de la beletristică la self-help, de la cărţi pentru copii până la non-fiction.
Spaţiu editorial generos dedicat culturii
În toată această perioadă, ziarul "ring" va susţine editorial – alocând un spaţiu generos atât în print, cât şi on-line – evenimentele culturale din ţară şi din Bucureşti. De asemenea, împreună c