Sute de comerciaţi din Piaţa Centrală a municipiului Botoşani au refuzat să-şi mai expună astăzi marfa pe tarabe, în semn de protest. Ei sunt revoltaţi că executivul primăriei le-a promis condiţii mai bune şi chirii mai mici dar niciuna dintre aceste promisiuni nu a fost onorată.
Botoşănenii care au fost astăzi dimineaţă în Piaţa Centrală au avut surpriza să constate că nu au de unde să-şicumpere produsele alimentare. Comercianţii au lăsat tarabele goale şi spun că sunt hotărâţi să nu îşi reia activitatea până ce autorităţile locale nu le rezolvă revendicările.
„Ei vor doar îndatoriri dar drepturi nu avem deloc. Vor să nu pounem marfă după masă, să ai doar cât este pe masă şi sub masă. Pot să vin doar cu doi saci de cartofi? Am fost şi la Focşani, şi la Bucucureşti, şi la Buzău dar aşa ceva nu am văzut. Continuăm protestul până se rezolvă. Plătesc două milioane şi ceva pe lună pentru o masă foarte mică şi nu ne oferă niciun fel de condiţii. În hala asta plouă peste tot. Nu a venit nimeni să acopere. Cel care vine să verifice ne-a spus: încă staţi foarte bine pentru că afară plouă peste tot”, ne-a spus un comerciant.
„Am chirie de 18-19 milioane pe lună iar vânzările sunt foarte scăzute. Nu mai reuşim să acoperim cheltuielile şi chiria. Sunt chirii foarte mari. Acum vor să facem micii la grătar electric, nu la cărbune. În condiţiile acestea nu mai facem faţă”, a spus o comerciantă.
„La ora actuală nu sunt locuri de muncă în Botoşani, puterea de cumpărare este foarte scăzută. Plătesc 22 de milioane lunar pentru un chioşc de mici care are 15 metri pătraţi. Pentru Botoşani este prea mare chiria. Vrem să ne ne mişcşoreze chiria pentru a rezista de pe o zi pe alta. Sunt din 1990 în piaţă dar aşa ceva nu am mai văzut”, a spus o altă comerciantă.
Cumpărătorii au rămas surprinşi în această dimineaţă când au văzut tarabele din exterior