Fotbaliştii râmniceni sunt suspectaţi că ar fi pariat „scor exact” înaintea confruntării din Crâng
Gloria Buzău s-a impus lejer, cu 4 la 1, în derby-ul judeţean disputat în faţa Olimpiei Râmnicu Sărat, vineri, pe teren propriu.
Râmnicenii au deschis scorul în minutul 7, însă buzoienii au preluat conducerea pe tabela de marcaj până la finele primelor 45 de minute şi au mai înscris de două ori în repriza secundă. Suspiciunile în privinţa rezultatului final, care prevestea o victorie a Gloriei Buzău, s-au menţinut şi după victoria grupării din Crâng. La nici o zi după consumarea partidei, gurile rele afirmau că patru dintre jucătorii trimişi în teren de Dan Paveliuc nu şi-au apărat corect şansele, ba mai mult au pariat împotriva propriei formaţii.
Câştiguri substanţiale în doar 90 de minute
Chibiţii îi acuză pe cei patru jucători ai Olimpiei că ar fi pariat „scor exact” înaintea confruntării cu Gloria Buzău. Mai precis, aceştia ar fi pronosticat o înfrângerea în Crâng cu următorul rezultat: 4 la 1 în favoarea buzoienilor. Un asemenea pronostic ar fi adus câştiguri imense oricărui parior. Înaintea jocului, pentru acest pronostic (n.r victorie 4 la 1 a Gloriei), site-ul bet365.com, cel mai cunoscut bookmaker de profil, oferea o cotă de 29. Asta înseamnă că la 100 de lei pariaţi, câştigul era de 2.900 lei. Pentru o victorie a gazdelor, indiferent de rezultat, cota a fost de 1.14, o remiză era cotată cu 6.00, iar victoria oaspeţilor cu 12.00. Imediat după ce râmnicenii au deschis scorul, iar implicit favorita Gloria Buzău era condusă, cota gazdelor a crescut la 1.50, fapt care asigura un profit de jumătate din suma pariată pentru un succes al trupei antrenate de Marian Roşu.
Incertitudine menţinută de preşedintele Olimpiei
Pentru că zvonurile au continuat, acesta fiind de altfel subiectul care se afla pe buzele întregii suflări fotb