Trăim într-o lume halucinantă, în care tinerii moderni sunt asaltați de fel și fel de provocări și curiozități care îi determină să caute răspunsuri profunde. În acest sens, profesorii de religie din orașul nostru au pus ,,umăr la umăr”, în încercarea de a oferi tuturor elevilor pășcăneni posibilitatea de a-și crea o percepție corectă asupra semnificației acestei vârste, în contextul perioadei actuale a Postului Mare. Astfel, sala ,,Visarion Puiu” a Protopopiatului Pașcani s-a dovedit astăzi neîncăpătoare. Începând cu ora 11.00, atât elevii de gimnaziu, clasele V – VIII, cât și elevii de liceu, clasele IX-XII, de la toate liceele și școlile din oraș, s-au reunit aici în cadrul unei conferințe pe tema ,,Semnificația actuală a Postului Mare în rândul tinerilor”. Evenimentul l-a avut ca invitat special pe părintele Hrisostom Rădășanu, consilier educațional în cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și totodată conferențiar universitar la Facultatea de teologie ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Acesta și-a început prelegerea în fața tinerilor într-un stil colocvial, presărat pe alocuri de glume, astfel încât a reușit să destindă atmosfera ceva mai sobră creată de cuvântul de început al părintelui Pavel Postolachi. Evenimentul nu este unul inedit pentru orașul nostru, Mitropolia Moldovei și Bucovinei trimițând adesea reprezentanți care vin în întâmpinarea dorințelor tinerilor de a afla răspunsuri la întrebările care îi frământă. ,,Având binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, am venit cu bucurie la Pașcani pentru a vorbi tinerilor despre realitatea care ne îmbrățișează în aceste zile, de pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii, ca o poartă a cunoașterii de sine și a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră.” a declarat părintele Hrisostom Rădășanu. Citește și Pompierii în alertă la Scoala ,,Iordachi Cantacuzino’’ Creştinii ortodocşi intră de azi în