Nu de puţine ori, melomanii timişoreni preferă să execute excursii spre vest la concerte ale artiştilor preferaţi. În funcţie de bugetul fiecăruia, pe la Novi Sad, Budapesta, Belgrad, Viena, Amsterdam sau Londra. Chiar şi atunci când respectivii artişti ajung şi pe la noi. Bine, „noi“ înseamnă Cluj sau Bucureşti, căci Timişoara e ocolită constant la acest capitol. Motivele pentru care merită să te duci spre vest şi nu spre est sunt diverse. Decât să te aventurezi la un drum cu maşina până-n Capitală, e mult mai „safe“ să te urci pe autostrăzile vecinilor. Şi preţul biletului de intrare e sensibil egal, uneori acesta fiind chiar mai mic „dincolo“.
Dar motivul esenţial pentru care timişorenii cu bănuţi strânşi deoparte preferă evenimentele de dincolo este civilizaţia. Spre vest, sunt puţine şanse să stai la coadă ore-ntregi ca să-ţi iei un suc sau o apă minerală la un concert. Spre est, ai mari şanse să fii călcat în picioare şi scuipat sau înjurat, la un eveniment care se presupune că ar trebui să fie o reală desfătare pentru toată lumea. Reţeta succesului este aceea că atunci când vrei să pui la cale un eveniment cu ştaif, apelezi la profesionişti. Există şi pe la noi festivaluri din acestea, în care fiecare om din staff are o sarcină precisă şi totul iese ca la carte.
Cu ceva vreme în urmă, într-o vineri seară, la festivalul Peninsula de la Târgu-Mureş după concertul timişorenilor de la Blazzaj, managerul scenei pe care aceştia au cântat le-a înmânat o hârtiuţă ştampilată oficial care prevedea faptul că după 30 de minute de la terminarea recitalului, maşina cu care au venit la faţa locului trebuie să părăsească spaţiul din spatele scenei. Totul semnat, parafat, ca la carte. Se prea poate ca această mică istorioară să pară una banală, dar de multe ori – mai ales pe la noi – lucrurile cele mai simple sunt cele mai greu de pus la punct.
Dincolo de o
