Felul în care autorităţile au înţeles să rezolve criza din Cipru şi seria de gafe pe care au vrut apoi să le repare au spulberat încrederea, şi aşa fragilă, a europenilor, că banii din bănci sunt în siguranţă.

Confiscarea depunerilor din băncile cipriote nu este doar o problemă a oligarhilor ruşi, deşi aceştia au suferit poate cele mai mari pierderi după aplicarea măsurilor de „salvare“ a Ciprului, stabilite de Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional şi Banca Centrală Europeană. Soluţiile convenite de Troikă împreună cu autorităţile cipriote schimbă fundamental un principiu care a menţinut încrederea europenilor în bănci după criza din anii ‘20 şi ‘30 ai secolului trecut: acela că deponenţii nu sunt creditori obişnuiţi ai instituţiilor bancare, economiile lor având parte de o protecţie specială din partea statelor. Acum, europenii au aflat că, în cazul unei situaţii „speciale“ de criză, depozitele lor nu mai sunt „sfinte“ şi că pot fi puşi să contribuie forţat la salvarea băncilor.

Risc pentru întreaga Europă

Asigurările tardive că „Ciprul e un caz special, care probabil nu se va mai repeta“, nu prea mai conving pe nimeni, fiind prea recentă amintirea unor asigurări similare că „Grecia e un caz special, puţin probabil să se repete în alt stat UE“. Potrivit Institutului pentru Finanţe Internaţionale, soluţia aplicată în Cipru riscă să fie aplicată şi în alte ţări din zona euro. De altfel, chiar preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a provocat o polemică puternică săptămâna trecută, anunţând că alte ţări fragile din zona euro ar putea avea parte de aceeaşi soartă, deponenţii putând fi puşi să contribuie, alături de alţi creditori, la pachetele de salvare, cu propriile lor economii. Ulterior, Dijsselbloem a revenit şi şi-a nuanţat declaraţia, dar gafa produsese deja efecte pe pieţele hiperiritate, readucând bursele