Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au tras cu arma după un suspect de furt

Publicat in Obiectiv Tulcea, luni 1 aprilie 2013 ·

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție au fost anunțați în noaptea de 28 spre 29 martie 2013, în jurul orei 1.20, cu privire la faptul ca a fost sustras un motor de ambarcațiune marca Mercury de 30 CP, din localitatea Mahmudia, iar persoanele în cauză au fugit cu un autoturism.

Oamenii legii s-au organizat în vederea identificării autorilor furtului. În urma acțiunilor declanșate de polițiști, a fost depistat, la Sarichioi, un autoturism marca Renault în care se aflau principalii suspecți: B. Marian, de 32 de ani, C. Leonard, de 24 de ani și T. Jeles, de 25 de ani, toți trei din județul Tulcea.

Celor trei li s-a spus să coboare din mașină și să se poziționeze într-un loc iluminat, respectiv în fața autospecialei Dacia Logan din dotarea Poliției.

B. Marian, șoferul, a fost rugat să prezinte interiorul acestuia. Nu a făcut acest gest, ci a urcat la volan și a plecat în trombă, fapt pentru care polițiștii au folosit armamentul din dotare executând foc de avertisment în plan vertical și focuri asupra autoturismului. Polițiștii au reușit prinderea acestuia în localitatea Enisala, nefiind înregistrate victime.

De asemenea, în momentul în care maşina în care cei trei a fost oprită în trafic, Jeles a fugit de la locul faptei. S-a prezentat vineri dimineaţă la poliţia Măcin, pentru că este cercetat într-o altă cauză şi are interdicţia de a părăsi ţara.

Motorul marca Mercury de 30 CP a fost recuperat d epe câmp, acolo unde fusese aruncat (pentru a scăpa de dovada furtului).

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție au fost anunțați în noaptea de 28 spre 29 martie 2013, în jurul orei 1.20, cu privire la faptul ca a fost sustras un motor de ambarcațiune marca Mercury de 30 CP, din localitatea Mahmudia, iar persoanele în cauză au fugit cu un autoturism.

Oamenii legii s-au organizat în vederea identificării autorilor fur

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°