Vrei putere sau vrei Traian Băsescu? Ponta o vremea pe prima, Antonescu şi, deocamdată, Voiculescu vor antibăsism.
Se întîmplă ceva firesc. Ponta şi PSD-ul se trezesc faţă în faţă cu fostul bloc de suporteri care şi-au construit faima, banii şi succesul pe “antibăsism”. Interviul Danei Grecu cu Victor Ponta de săptămîna trecută e antologic. Nu pentru că ar fi bun, ci pentru că arată ce joc fac jurnaliştii lui peşte: ei se simt la putere împreună cu Victor Ponta şi Crin Antonescu. Asta e iluzia în care-i creşte Voiculescu. Iar acum mirarea lor nu e că vine Kovesi la DNA: mirarea lor e că nu sînt şi ei la putere, că au rămas în continuare în nişte studiouri şi trebuie să se pregătească să execute cine ştie ce mizerii noi prin meandrele politicii.
Ponta vrea putere. Cei care se lipesc acum de Antonescu îl vor pe Băsescu. Ponta ştie că n-ai ce să faci cu Băsescu, dar ai ce să faci cu puterea guvernamentală – şi acolo multe pîrghii sînt cedate, dar tot mai rămîne cîte ceva. Antonescu ştie că, dacă face PSD pasul la off side, antibăsismul e singurul lucru care-i mai rămîne.
O altă mare iluzie este aceea că Kovesi e un subiect popular. Nu e. Anticorupţia – sau iluzia ei -, un blabla european, nu popular. Şi nu pentru că poporul nu e interesat de justiţie, ci pentru că vede că gargara marii corupţii nu are nici un efect asupra cotidianului imediat. “Populare” sînt facturile, salariile, şomajul, băncile. Iar aici prea puţini se avîntă. Avantaj tot Ponta. Nici nu mai contează dacă nu o nominalizează, omul şi-a arătat intenţia de jucător pe termen lung, dincolo de băsisme. Va mai dura puţin totuşi pînă la anti-pontism. Gazul a început să se scumpească, electricitatea se va scumpi.
Mostră de discuţie a “curajoşilor” cu puterea:
Radu Tudor: Indiferent de nume şi de riscuri, domnule prim-ministru?
Victor Ponta: Nu, nu indiferent. De aceea am sp