Compania solvenă Prevent Global ajunsă în faliment şi-a scos la vânzare activele din Republica Moldova, anunţă presa din Slovenia.
Potrivit unui anunţ publicat de Boris Kastivnik, administratorul companiei Prevent Global, pentru 4 aprilie este programată următoarea licitaţie pentru activele din Republica Moldova.
E vorba de o fabrică de confecţii din Chişinău, unde sunt produse în special haine de muncă. Prima licitaţie desfăşurată la 14 ianuarie 2013 a fost anulată, anunţă portalul finance.si, fără a specifica motivele.
Preţul de pornire pentru întreg pachetul de acţiuni al firmei Prevent Moldova este de 112.000 de euro, iar pentru spaţiile de producere 210.400 de euro, fără taxe. Altfel spus investitorul încearcă să recupereze investiţii de peste 320.000 de euro, sau circa cinci milioane de lei. De notat că fabrica din Chişinău funcţionează, dar grupul Prevent Global, care până la criză administra active de peste 100 milioane de euro, acum se află în procedură de inslovenţă.
Slovenia a fost grav afectată de criza economică şi financiară din UE şi potrivit experţilor ar fi următoarea ţară din zona euro, ce ar necesita un ajutor de urgenţă. Doar pentru acest an aceasta ar avea nevoie de o asistenţă de circa patru miliarde de euro pentru stabilirarea finanţelor ţării şi pentru capitalizarea băncilor.