Masacrul de la Fântâna Albă (1 Aprilie 1941), supranumit şi “un Katyn românesc”, este unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria românilor.
Din 2011, la iniţiativa fostului deputat în Parlamentul României, Tudor Panţîru, ziua de 1 Aprilie este Ziua Naţională în memoria românilor-victime ale masacrelor, deportărilor, foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în Bucovina, Ţinutul Herţei şi Basarabia.
Masacrul a fost declanşat în momentul în care în jur de 3000 de români au încercat să treacă graniţa sovieto-română trasată ca urmare a ultimatumului din iunie 1940 prin care România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu cu peste 3 milioane de locuitori. Trecuseră doar 10 luni de când România fusese obligată să-i cedeze Uniunii Sovietice teritoriul din nordul Bucovinei. Luaţi prin surprindere, doar 7.000 de români din cele 3 milioane au reuşit să se întoarcă în România. Autorităţile sovietice i-au declarat “trădători de ţară”, scrie tanase.md.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Drept urmare, la 1 aprilie 1941, un grup de peste 3.000 de persoane din mai multe sate de pe valea Siretului, purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română. În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română, grănicerii sovietici ascunşi în pădure i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.
După masacru, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii
