Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Face DRAGOSTE 8 ore, cu o pauză de masă la 4 ore. Secretul VIRILITĂŢII lui Sting /VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 1 aprilie 2013 ·

Se spune despre el că străluceşte atât pe scenă, cât şi în afara ei. Începând din anul 1991 a fost atras de Yoga. De atunci a practicat aproape în fiecare zi, realizând că este aşa cum îi spusese mentorul său: timpul pare a se dilata pentru a îngloba durata acestor exerciţii. Şi nu numai…

Lumini aurii, oglinzi, lenjerie de pat de culoare roşie. Presa americană nota nu demult că dormitorul celebrului cântăreţ Sting şi al soţiei sale Trudie “pare un decor de la Moulin Rouge”. Iar cei doi declară de câte ori au ocazia presei că “după 3 decenii de când suntem împreună, nu ne-am pierdut deloc dorinţa!”.

I s-a dus vestea

Care este secretul? “Nouă ne place…picant!”, declara Sting pentru Harper’s Bazaar, neascunzând că între el şi Trudie Styler există foarte multă chimie. „Chiar daca nu a fost prima soţie, e cu siguranta cea cu care vreau să rămân pe viaţă”, mai spune cântăreţul.

TOP 3 CELE MAI POPULARE ŞTIRI:

Cele mai bune aparate de spionaj. GALERIE FOTO care te va face să privești SUSPICIOS multe lucruri din jurul tăuNEBUNIE. Au transformat cel mai intim loc din casă într-un spațiu ABSOLUT CIUDAT | GALERIE FOTOEi i-a PLĂCUT. Seara secretă a PRINŢESEI DIANA petrecută cu Freddie MERCURY

Cu câţiva ani în urmă făcea senzaţie o declaraţie a compozitorului Bob Geldof, care întrebat fiind cât ţine pentru el o partidă de sex a spus „eu sunt un om de trei minute, dar nu ca Sting, care datorită şedinţelor de yoga, probabil rezistă cu orele”. Atunci a fost prima oară când lumea a auzit de recordul cântăreţului britanic: 24 de ore de sex continuu! Şi aşa i s-a dus vestea lui Sting că ar fi cel mai viril bărbat din showbiz. Iar zvonurile le-a „întreţinut” chiar şi el.

Sex tantric

Soţia lui Sting a recunoscut că s-a înfuriat pe cântăreţ după ce acesta a dezvăluit tuturor detalii intime despre sexul tantric pe care îl prac

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 16 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°