Organizaţia municipală Craiova a Partidului Social Democrat şi-a ales preşedintele sâmbătă, 30 martie, la Casa Studenţilor.
Casa Studenţilor din Craiova a fost sâmbătă, 30 martie, „casa” PSD Craiova, pentru că peste 500 de membrii ai PSD Craiova plus invitaţi şi mulţi jurnalişti au fost prezenţi în sala de concerte a instituţiei la Conferinţa Municipală a Organizaţiei PSD Craiova. La prezidiul evenimentului s-au aflat toţi parlamentarii PSD, unii dintre cei mai puternici primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene din Oltenia ai PSD, dar şi miniştrii din Cabinetul Ponta. Primarul Sectorului 4, Marian Vanghelie a deschis sesiunea de alocuţiuni a membrilor prezidiului. A vorbit de „mangleală în politică este superlativul de la cardeală”, despre generaţia tânără de politicieni care trebuie să fie nervoşi, despre misoginism, paparazzi, studii, Goagăl şi Google. La final a spus pe un ton serios că o susţine şi o iubeşte pe „Codruţa”, numele „de cod” al Olguţei Vasilescu.
Primarul Craiovei a primit încă o dată o sumedenie de cuvinte frumoase, de încurajări şi confirmări din partea unor oameni grei ai PSD-ului naţional şi doljean. Iar unii dintre cei care a confirmat că valoarea primează a fost Ion Prioteasa.
„Daţi-mi voie să vă salut şi să vă mulţumesc tuturor că sunteţi alături de noi într-o zi aşa de importantă. Noi, aici, la Craiova, avem ceea ce ne-am dorit pe Olguţa Vasilescu primarul Craiovei. Nu cred că este o persoană mai potrivită pentru funcţia de preşedinte al PSD Craiova decât doamna primar Lia Olguţa Vasilescu. Spun acest lucru cu toată responsabilitatea şi forţa. Vă asigur de colaborarea noastră şi de faptul că vom lupta să aducem bunăstare judeţului nostru. Pentru că venim dintr-o zonă săracă, doar fondurile europene ne pot ajuta să depăşim momentele dificile.”, a spus Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj. Fifor, ales prim-vicepreşedinte
P