Prezentatoarea "PoveŞtirilor adevărate", de la Acasă TV, se pregăteşte pentru sărbătorirea a opt ani de relaţie cu iubitul ei, Marian, moment care va fi marcat printr-o cină romantică.
"Opt ani de relaţie... pentru unii - puţini, pentru alţii - mulţi, pentru mine, sincer, nici nu ştiu când au trecut. Am senzaţia că suntem împreună de-o viaţă. Asta poate şi pentru că am ales să trăim împreună încă din prima clipă. Deşi mulţi ne-au spus că nu e bine să ne mutăm amândoi atât de repede, noi am zis că ăsta e un test destul de mare şi important peste care noi am reuşit să trecem. Trăim ca o familie, împărţim bune şi rele, zâmbete şi lacrimi, petrecem foarte mult timp împreună. Anii alături de Marian sunt cei mai frumoşi din viaţa mea", a mărturisit Ioana Maria Moldovan pentru "ring".
"Niciodată n-am pus în discuţie despărţirea"
În opt ani nu s-au despărţit niciodată şi recunoaşte că, deşi sunt două persoane încăpăţânate, ştiu să cedeze pentru a nu pune în pericol relaţia. "Nu avem un secret al relaţiei, încercăm, pe cât posibil, să ne completăm şi să formăm un tot, să fim o familie. Nu avem o relaţie perfectă, ca-n orice cuplu, avem zile cu soare şi ploi, dar reuşim împreună să trecem peste furtuni şi să ne bucurăm cu adevărat de zilele însorite. Respectul, comunicarea, iubirea sunt doar câteva dintre ingredientele esenţiale pe care se bazează relaţia noastră. Peste momentele de criză, care n-au fost puţine în cei opt ani de relaţie, am reuşit să trecem doar împreună. Noi nu căutăm vinovaţi, ci soluţii şi niciodată n-am pus în discuţie despărţirea, chiar dacă uneori nu ne-a fost deloc uşor", a adăugat gazda "PoveŞtirilor", difuzate de luni până sâmbătă de la ora 16.30.
"Din primul an, am introdus o regulă nescrisă: să cedăm pe rând. Cu timpul, am început să ne completăm şi ne dăm seama când trebuie să cedăm." - IO