Dominic, cum te-ai hotărât să participi la realizarea unui serial atât de înspăimântător pe Animal Planet?
D.M.: Îmi plac foarte mult animalele şi de când mă ştiu am fost influenţat de programele TV despre natură pe care le-am tot urmărit, aşa încât părea să fie destinul meu să apar într-un program Animal Planet. Dintotdeauna am sperat să fac aşa ceva la un moment dat. Cum s-a întâmplat totul ? După ce a dispărut dintre noi Steve Irwin, a cărui muncă am admirat-o enorm şi care a influenţat întreaga lume, într-un mod izbitor, am simţit că aveam şansa să fac ceea ce deja discutasem de mai multe ori, cu diverse persoane: să lucrez la un program TV despre natură. Toţi cei care mă cunoşteau ştiau că îmi doresc să fac un asemenea program şi am discutat ideea pe larg, cu diverse persoane. După ce Steve Irwin, „Vânătorul de crocodili“, s-a stins din viaţă, mi-am spus că era un semnal pentru mine.
Dar cum au reacţionat familia şi prietenii tăi văzând ce expediţii periculoase faci? Chiar sunt periculoase aceste călătorii ale tale?
D.M.: Unii dintre prietenii mei sunt puţin derutaţi... Dacă nu eşti un mare iubitor de natură, nu prea poţi să înţelegi de ce s‑ar pune cineva într-un asemenea pericol, într-o asemenea poziţie. Dar cei care mă cunosc cu adevărat – părinţii şi fratele meu, prietenii mei cei mai apropiaţi – ştiu că aşa sunt eu. Mă interesează tot felul de lucruri. Ar fi putut fi la fel de bine un program despre pasiunea mea pentru echipa Manchester United sau pentru mâncarea gătită pe stradă sau pentru călătorii. Dar am încercat să fac un program care să le combine cumva pe toate.
De unde provine dragostea ta pentru vietăţile periculoase?
D.M.: Nu sunt sigur de unde am moştenit asta. De când mă ştiu am fost pasionat de animale. Când eram mic, mă uitam tot timpul la programe TV despre natură sau culegeam pietre şi căutam animale prin grădin