La această oră, poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor fac trei percheziţii domiciliare. Sunt căutaţi membrii unui grup infracţional specializat în înşelăciuni şi spălare de bani. Aceştia înşelau firme de la care luau materiale de construcţii, le ofereau, la schimb, cecuri falsificate iar marfa o vindeau. Banii intrau, apoi, în circuitul altor societăţi.
Acţiunea poliţiştilor bucureşteni de la Sectorul 3 a fost demarată în baza datelor şi informaţiilor obţinute prin monitorizarea, pe parcursul mai multor luni, a activităţii infracţionale a grupului.
Astfel, poliţiştii au descoperit că suspecţii achiziţionau materiale de construcţii prin intermediul unor „firme-fantomă” care erau prezentate a fi solvabile.
În realitate, membrii grupului infracţional contactau furnizori de bunuri de pe întreg teritoriul României, achiziţionau mărfurile şi le achitau cu documente financiare false (file de cec fără acoperire).
Profit din ţepe
Verificările economico-financiare de specialitate al poliţiştilor Capitalei au relevat faptul că ulterior achiziţionării mărfurilor şi înşelării vânzătorilor, membrii grupului infracţional revindeau materialele de construcţii la preţuri subevaluate. Sumele de bani astfel obţinute erau reintroduse în circuitul financiar prin intermediul altor societăţi comerciale cu acelaşi domeniu de activitate.
Din primele cercetări a rezultat că membrii grupului au creat prin acest mod de operare un prejudiciu de peste 150.000 de lei, însă prejudiciul final va fi stabilit după probarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.