Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui a trimis mii de somaţii şi titluri executorii vasluienilor care nu şi-au achitat la timp asigurările de sănătate.
Măsura a fost luată deoarece a fost depăşită data de 15 martie, termenul limită până când CJAS trebuia să trimită către Finanţele Publice lista cu toate persoanele care au încheiate contracte cu casa. „Din păcate există foarte mulţi restanţieri care fie nu au putut plăti contribuţiile către sănătate, fie nu au înţeles că semnarea unui contract cu noi înseamnă un angajament pe termen lung. Asta a însemnat un efort uriaş din partea angajaţilor noştri. Noi am postat această listă pe site-ul instituţiei, dar am trimis şi somaţii la domiciliu“, ne-a declarat Simona Polak, preşedintele CJAS Vaslui.
Finanţele se ocupă de recuperarea debitelor
Dacă până acum de recuperarea debitelor se ocupa CJAS, cei care vor trebui să recupereze aceste datorii vor fi reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP). Este cunoscut faptul că cei de la finanţe au pârghii mult mai rapide pentru a recupera aceste restanţe, însă, pentru a scăpa de eventualele popriri, oamenii pot să îşi plătească asigurările de sănătate chiar şi în rate.
„Există posibilitatea reeşalonării debitelor, iar asta se poate face la sediul DGFP. Cei care sunt în astfel de situaţii trebuie să se prezinte la Finanţe unde îşi întocmesc un dosar de reeşalonare, iar restanţele vor putea fi plătite în rate lunare. ~n momentul în care şi-au întocmit acest dosar ei vor beneficia, în continuare, de servicii asigurate, primind o adeverinţă care să ateste că sunt asiguraţi la sistemul de sănătate“, a mai precizat Simona Polak.