Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana, Postului de Poliţie Padeş şi IPJ Gorj – Investigare Fraude, au identificat pe B.C., de 36 ani, din oraşul Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, care, în calitate de administrator al unor societăţi comerciale, nu a înregistrat în evidenţele financiar contabile ale societăţilor veniturile obţinute din vânzarea de legume, fructe şi produse accizabile în perioada ianuarie 2012- martie 2013, în cuantum de 75.000 lei. Tot cu ocazia acestor verificări au fost găsite documente și înscrisuri extracontabile, respectiv un caiet şi o agendă, care au fost ridicate şi vor fi predate Gărzii Financiare Secţia Gorj în vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat, prin neplata TVA-ului şi impozitului pe profit. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.