*Secretarul general al partidului, Liviu Dragnea: „Membrii noştri sunt preocupaţi acum de actul de guvernare”
După alegerile în Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat, preşedintele Horia Teodorescu a primit un nou mandat de la cei peste două sute douăzeci de delegaţi, prim – vicepreşedinte este Vasile Strat, în funcţia de secretar executiv a fost ales Lucian Furdui, în timp ce postul de trezorier va fi ocupat de Nicolae Mihai.
„Şi la Tulcea, şi la Satu Mare, şi la Bacău, şi la Iaşi, şi la Brăila am constatat cu foarte mare satisfacţie o caracteristică în dezbaterile din cadrul acestor întâlniri politice: foarte puţin s-a vorbit de politică, de activitatea politică a partidului, şi foarte mult de dorinţele şi proiectele fiecărui judeţ. Acest fapt mă bucură deoarece colegii mei au înţeles că PSD este un partid aflat acum la guvernare, iar rolul principal pe care-l are partidul nostru este să facă lucruri. Să facă administrație, să facă o bună guvernare centrală și locală, să descătușeze din ce în ce mai multe energii pentru a putea folosi potenţialul fiecărei zone, şi anume dezvoltarea”, s-a declarat mulţumit secretarul general al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea.
La discuţiile din timpul Conferinţei Judeţene de alegeri, membrii de partid au ridicat probleme legate de certificatele verzi, „oamenii înţelegând că această procedură greşită pune o presiune mult prea mare pe consumatorii casnici şi una uriaşă pe marii consumatori, pe producătorii din industrie”, de Delta Dunării, „colţ de rai care trebuie să devină o sursă corectă de bunăstare pentru localnici, pentru tot judeţul”, de podul dintre Tulcea şi Brăila, „un pod – cu mare importanţă strategică regională – care a fost inclus acum în marile opt – zece proiecte pe care le are în vedere Guvernul României. Sperăm ca-n foarte scurt timp să găsim compania care să aibă capac