De la începutul anului, poliţiştii severineni au ridicat în vederea confiscării o cantitatea de aproape 65.000 ţigarete, netimbrate sau timbrate necorespunzător de diferite mărci, în valoare de peste 27.900 lei.
La ultima captură a poliţiştilor au fost confiscate peste 4000 de ţigaete, care ar fi ajuns pe piaţa neagră a municipiului Drobeta Turnu Severin.
“Poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu produse accizabile. În urma activităţiilor întreprinse, în zona centrală a municipiului a fost identificat un autoturism înmatriculat în Bulgaria, şi care s-a stabilit că aparţine lui D. CORNEL, de 34 ani, din Drobeta Turnu Severin”, a declarat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
La controlul autoturismului, în interiorul acestuia au fost descoperite 600 de ţigarete, şi întrucât existau suspiciuni cu privire la existenţa unei cantităţi mai mari de produse accizabile, autoturismul a fost ridicat şi indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, unde în urma unui control amănunţit sub bancheta spate a autoturismului, dar şi în portbagaj s-a descoperit cantitatea totală de 4.200 ţigarete de diferite mărci, timbrate necorespunzător.
În cauză s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a lui D. CORNEL, iar întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.