Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(P) Materialele Tassullo - folosite pentru lucrările de restaurare ale Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca

Publicat in Income Magazine, luni 1 aprilie 2013 ·

Clădirea Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”, situată în zona centrală a oraşului Cluj-Napoca, reprezintă lăcaşul a peste 3 milioane de volume, adunate într-o perioadă de peste 100 de ani. Tot ce se tipăreşte în România, cărţi, timbre şi hărţi, ajunge pe rafturile clădirii în care au avut birouri permanente personalităţi precum Victor Babeş sau Lucian Blaga.

Arhitectura bibliotecii atinge superlativul în ceea ce priveşte armonia formelor, asigurând celor care îi calcă pragul o experienţă desăvârşită în ceea ce priveşte aprecierea construcţiei şi bogăţia culturală ce o adăposteşte.

Proiectul iniţial al clădirii se leagă strâns de modelul Bibliotecii Universităţii din Basel, considerată de directorul de la vremea aceea - Erdéli Pál, drept un model ideal al bibliotecilor universitare europene. Construită în perioada 1906 –1908 după planurile arhitecţilor budapestani Korb Flóris Nándor şi Giergl Kálmán, clădirea bibliotecii clujene a fost realizată în maniera seccesionului eclectic – rezultat din îmbinarea elementelor istoriciste cu cele de secession, obţinând un vocabular stilistic pigmentat cu elemente neo-baroce. Totuşi, limbajul architectural al faţadelor a suferit o continuă simplificare prin renunţarea la elementele baroce (bosarea parterului şi a volumului teşit al intrării, frontoanele de peste cornişa principală şi grupurile statuare) din desenul faţadelor, care au fost înlocuite cu elemente simplificate de factură secession.

De-a lungul timpului, clădirea a mai trecut printr-o serie de adaugări ale unor corpuri noi, ultima şi cea mai importantă având loc în anii ’60, atunci când a fost construit un depozit nou de carte. În prezent, biblioteca dispune de 55 de săli de lectură și o capacitate de 2.100 locuri pentru cititori în sediul central și în filiale. La sfârşitul anului 2010, în urma unui concurs care a adunat peste 1

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 36 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum o ora
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum 55 minute
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 40 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum o ora
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°