Grupul de iniţiativă al Fundaţiei "Mişcarea Populară" i-a propus lui Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, să preia conducerea acestei fundaţii.
Informaţia în acest sens a fost publicată pe blogul consilierului prezidenţial Cristian Diaconescu.
Marian Preda, în vârstă de 49 de ani, este din 2008 decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, în 2009-2010 fiind preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru Analiza riscurilor sociale şi demografice, comisie care a publicat două rapoarte privind situaţia socială din România.
A urmat între 1984 şi 1989 cursurile Facultăţii de Mecanică a Politehnicii din Bucureşti, lucrând ca inginer la Întreprinderea Mecanică Topleţ din judeţul Caraş-Severin, iar între 1990 şi 1994 a urmat cursurile Facultăţii de Sociologie.
A absolvit un master în Politici Sociale în 1995-1996, dintre care şase luni cu o bursă la Cambridge în Marea Britanie, în 2001 a obţinut doctoratul în Sociologie, iar între 2004 şi 2006 a urmat un master de administrarea afacerilor la Universitatea Tiffin din Ohio, în Statele Unite.
Preda a mai lucrat în perioada 1991-1995 ca cercetător la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, iar după 2001 a mai lucrat şi ca expert pentru mai multe programe ale Programului pentru Dezvoltare al ONU (UNDP), UNICEF România, Băncii Mondiale. A publicat mai multe lucrări, comunicări şi studii ştiinţifice în domeniul sociologiei şi cunoaşte limba engleză, potrivit CV-ului său.
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a anunţat, în 25 martie, într-o postare pe blog, că a decis, împreună cu "colegii" săi, să iniţieze procedurile pentru înfiinţarea Fundaţiei "Mişcarea Populară", menţionând că "noua formă de expresie" îşi propune să promoveze valorile de centru-dreapta.
Preşedintele Traian Băsescu a declara