Prefectul Claudiu Teodorescu va primi în această săptămâna vizita elevilor din judeţ, totul într-un cadru organizat, mai precis în cadrul proiectului „Săptămâna Altfel”. „Marți, 2 aprilie 2013, în cadrul Instituţiei Prefectului – judeţul Gorj, va debuta, în asociere cu programul şcolar naţional “Să ştii mai multe, să fii mai bun!” (Săptămâna Altfel), proiectul “Porţi Deschise” iniţiat de Prefectul judeţului, Ion-Claudiu Teodorescu. Astfel, în cadrul acestui proiect, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean, vor fi aşteptaţi la Instituția Prefectului 50 dintre cei mai buni elevi de clasa a XII-a, de la toate Colegiile Naţionale şi Liceele din judeţul Gorj”, a spus purtătorul de cuvânt al instituţiei, Elvis Drăgoi. Startul proiectului „Porţi Deschise” va fi dat în Sala A (Maură) a Palatului Administrativ, începând cu orele 08.00, când elevii vor participa la şedinţa operativă, alături de toţi angajaţii Instituţiei. Aceştia vor avea ocazia să cunoască, în practică, timp de opt ore, cum își desfășoară activitatea Departamentele şi Serviciile din cadrul Instituției Prefectului – județul Gorj, fiind alături de funcţionarii acesteia. De precizat este faptul că toate instituţiile publice din judeţ sunt angrenate în acest proiect, menit să aducă elevii mai aproape de activitatea acestor instituţii. Programul „Să știi mai multe, să fii mai bun!” se desfășoară în perioada 1- 5 aprilie 2013 şi constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, într-o săptămână din al doilea semestru şcolar, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. Programul își propune implicarea, deopotrivă, a elevilor și a dascălilor, în activități extracurriculare și extrașcolare, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.
Prefectul Claudiu Teodorescu va primi în ac