În cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba organizează în perioada 2-5 aprilie, între orele 10.00 – 14.00, „Ziua Porţilor Deschise” la toate subunităţile din judeţ. Elevii vor avea ocazia să vă viziteze subunitățile pompierilor și să învețe cum acționează aceștia.
Cu prilejul programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, elevii albaiulieni din instituţiile de învăţământ vor putea vizita subunităţile pompierilor militari, unde le va fi prezentată tehnica şi echipamentele utilizate pentru diferite tipuri de intervenţie, câteva exerciţii demonstrative din programul de pregătire al pompierilor, primind şi informaţii despre misiunile pe care le desfăşoară. Tot în această perioadă, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Inspecţiei de Prevenire a I.S.U. „Unirea” Alba vor prezenta lecţii privind măsurile de prevenire specifice diferitelor tipuri de situaţii de urgenţă. Elevii vor fi instruiţi despre modul de comportare ce trebuie adoptat în asemenea situaţii.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=178085
În cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba organizează în perioada 2-5 aprilie, între orele 10.00 – 14.00, „Ziua Porţilor Deschise” la toate subunităţile din judeţ. Elevii vor avea ocazia să vă viziteze subunitățile pompierilor și să învețe cum acționează aceștia.
Cu prilejul programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, elevii albaiulieni din instituţiile de învăţământ vor putea vizita subunităţile pompierilor militari, unde le va fi prezentată tehnica şi echipamentele utilizate pentru diferite tipuri de intervenţie, câteva exerciţii demonstrative din programul de pregătire al pompierilor, primind şi informaţii despre misiunile pe care le desfăşoară. Tot în această perioadă, ofiţerii şi