Când noua gândire unică de stânga a cucerit minţile tinerilor occidentali din anii 1960, cea mai prosperă generaţie din istorie de până atunci, ea a părut şi încă pare multora dintre ei, ajunşi acum la senectute, nimic altceva decât o aducere la zi sau o aprofundare a liberalismului, înţeles cvasi-marxist ca „progresism“ inevitabil. În realitate însă, gândirea neostângistă nu face decât să paraziteze câteva idei liberale, să le caricaturizeze şi să le întoarcă împotriva liberalismului însuşi.
Liberalismul a susţinut, întotdeauna, ca o chestiune fundamentală de principiu, universalitatea drepturilor naturale ale individului, indiferent de origine socială, sex, rasă, limbă ş.a.m.d., şi a fost în avangarda luptei pentru consacrarea treptată a acestora, prin abolirea jurisprudenţelor separate de clasă socială şi a sclaviei, în cursul sec. XVIII-XIX. De asemenea, liberalismul a fost cel care, de-a lungul sec. XIX şi al sec. XX, a susţinut şi, în cele din urmă, a consacrat egalitatea în drepturi naţionale şi civile a popoarelor, respectiv a grupurilor religioase, etnice şi sociale oprimate sau discriminate de o manieră instituţionalizată. De la Mary Wollstoncraft, în sec. XVIII, şi până la extinderea dreptului de vot femeilor, între începutul şi mijlocul sec. XX, tot liberalismul a fost cel care a susţinut, treptat şi în paralel cu transformările sociale aduse de capitalism, creşterea rolului public şi politic al femeilor. Alte principii liberale, corelative ideii de libertate personală, au dus, treptat, la reformarea sistemului juridic, în sensul eliminării infracţiunilor de gândire, de expresie şi al privării de libertate pentru transgresiile morale de tot felul care nu fac victime şi care nu sunt altceva decât comportamente la care consimt cu bună ştiinţă şi asumându-şi consecinţele nişte indivizi adulţi.
Liberalismul a fost şi este
