Două femei de afaceri din Tg-Jiu au fost reţinute, ieri, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor. În aceste două cazuri a fost audiată şi soţia lui Dumitru (Telu) Pîrvulescu, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Transelectrica. Aparent, cele două reţineri nu au nicio legătură; totuşi, cercetările au fost demarate de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Gorj, după ce procurorii au disjuns acest dosar din cel în care au fost trimişi în judecată primarul de la Peştişani, Florin Pavel, senatorul Dian Popescu şi finanţistul Telu Pârvulescu.
Aida Elena Prisacă, fosta soţie a comisarului şef de poliţie Vasile Purece, afacerista Carmen Alioani şi Lucreţia Pîrvulescu, administratorul firmei Varese SA, soţia fostului director din cadrul Direcţiei de Finanţe Gorj, Telu Pîrvulescu, au ajuns la poliţie pentru a da declaraţii într-un dosar penal aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
La finalizarea cercetărilor în dosarul în care au fost trimişi în judecată fostul primar de la Peştişani, Florin Pavel, senatorul Dian Popescu, preşedintele CS al Transelectrica, Telu Pîrvulescu, şi alte persoane, procurorul de caz a disjuns alte patru dosare. Unul dintre acestea a fost trimis la IPJ în vederea continuării cercetărilor pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Carmen Alioani – reţinută pentru evaziune fiscală şi spălare de bani
Ieri, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a femeii de afaceri Carmen Alioani, care, „în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale din Târgu-Jiu, în perioada august – octombrie 2010, a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii un număr de 5 facturi fiscale în valoare totală de 606.402 lei, emise de o altă societate comercială, facturi ce nu atestă operaţiuni reale şi prin emiterea cărora s-a cauzat un prejud