Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza din Parchete, tranşată prin negociere (Adevărul)

Publicat in rfi, luni 1 aprilie 2013 ·

De ce s-a dezlănţuit Voiculescu împotriva lui Ponta (România Liberă) - Ponta mai are puţin şi scapă de Băsescu, dar economia reală îl ajunge ameninţător din urmă (Ziarul Financiar) - Cum au corupt doi afacerişti turci 10 medici români: "Sunt săraci rău!" (Evenimentul Zilei)

Kovesi, fireman de la Bruxelles (Jurnalul Naţional)

Săptămână decisivă pentru desemnarea şefilor la Parchetul General şi DNA. Subiectul se află pe tapet de mai bine de o jumătate de an şi a devenit o problemă crucială în primul rând pentru Traian Băsescu. Preşedintele a desfăşurat o amplă acţiune pentru a impune în aceste posturi două nume: Daniel Morar la Parchetul General şi Laura Codruţa Kovesi la DNA. Rocada a fost privită de la început cu reticenţă de majoritatea factorilor politici de decizie şi considerată de mulţi analişti ca o perpetuare a băsismului în Justiţie".

De ce s-a dezlănţuit Voiculescu împotriva lui Ponta (România Liberă)

Redactorul şef Dan Cristian Turturică scrie despre interviul de înfierare al premierului vineri, la Antena 3.

"Problema de fond pentru toţi adversarii lui Ponta din USL este că, în ciuda retoricii belicoase, el şi Băsescu au intrat într-o rutină a compromisurilor instituţionale, supervizate şi agreate de partenerii noştri strategici. Ceea ce este, evident, departe de ideal – după cum se va vedea, probabil, în numirile de la parchete –, dar pe de altă parte îngustează semnificativ marja de manevră pentru marile golănii la care visau Voiculescu şi cei ca el – cum ar fi blocarea procesului în care este judecat pentru corupţie sau tergiversarea oficializării trecutului său securist.

Criza din Parchete, tranşată prin negociere (Adevărul)

Lecţia cea mai importantă pe care politicienii trebuie să o înveţe în aceste zile, în care se tranşează numirile cruciale pentru şefia Parchetelor şi a DNA, este următoarea: nu poţi să

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Intoxicaţii la o şcoală din judeţul Iaşi. 14 elevi au ajuns la spital

Mediafax acum 13 ore
14 copii de la şcoala Strunga, din judeţul Iaşi, s-au intoxicat şi sunt transportaţi la spital. DSP Iaşi a anunţat declanşarea unei anchete epidemiologice.

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 6 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 10 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 5 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 13 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 12 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 8 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 8 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°