Presa românească, dar mai ales publicul ei, săracul, se confruntă cu un fenomen toxic: sub acoperirea statutului de jurnalist s-au strecurat numeroase figuri suspecte, care fac altceva decât jurnalism.

Presa românească, dar mai ales publicul ei, să­­racul, se confruntă cu un fenomen toxic: sub acoperirea statutului de jurnalist s-au stre­cu­rat numeroase figuri suspecte, care fac alt­ce­va decât jurnalism. O faună bo­gată conținând pro­pa­gan­diști, inchizitori, agenți de in­fluență, țucălari, rozătoare de bani de la partid, spălători pe creier sau spălători de ca­da­vre, oameni de PR ai oa­­me­nilor politici și, cu un termen nou, ivit din realitatea te­le­vizuală a talk-show-ului, nu­meroși „păreriști“ foșgăie mai cu seamă în televiziune, de care publicul ro­mân este dependent, conform analizelor Eu­rostat. Cu ei se face treaba murdară, ei îi exe­cută public pe adversarii politici ai patronilor, ei sar cu gura când apare vreo fisură în pro­pagandă, ei inventează psihodrame naționale pentru a acoperi adevăratele drame. Sunt gă­lăgioși, tupeiști, interesați. Știu să ascundă, să manipuleze. Fac abuz, cum bine observa Liviu Avram într-un editorial din Adevărul, de termeni ca „jurnalist“ și „adevăr“. În fapt, nu sunt jurnaliști. Le lipsesc trei elemente din de­finiția Codului Deontologic Unic, conștiința, prin­cipiile etice și servirea interesului public: „Jur­nalistul este persoana care se ocupă de co­lec­tarea, fotografierea, înregistrarea, redactarea, editarea sau publicarea de in­formaţii referitoare la eve­ni­mente locale, naţionale, in­ternaţionale de interes pu­blic, cu scopul diseminării pu­blice, câştigându-şi traiul în proporţie semnificativă din această activitate. Jurnalistul îşi va exercita profesia în sco­pul servirii interesului public, conform propriei sale con­ştiinţe şi în acord cu principiile prevăzute de nor­mele profesionale şi de Codul D