Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioni la şase ani

Publicat in GAZETA de SUD, luni 1 aprilie 2013 ·

De-abia au împlinit şase anişori şi încep, încet-încet, să cucerească lumea în paşi de dans. Este vorba despre perechea Maria Ilinca-Ştefănescu şi Alexandru Ciobanu, doi copii frumoşi, care au reuşit, în nu mai puţin de un an, să strângă 11 finale de concursuri şi numeroase premii.

Alexandru şi Maria sunt atât de mici încât lumea din jur trebuie să pară una a giganţilor. Amândoi sunt la Clubul Patricia Dance de la vârsta de trei ani şi ceva, iar cea mai recentă victorie a lor este cea de pe 22 martie, de la Campionatului Internaţional Dance Masters din Capitală, unde au ocupat locul 5 din 40 de perechi la categoria de vârstă 4-8 ani.

„Totul s-a schimbat“

„Dansul e armonios şi e foarte distractiv. Cel mai mult îmi plac jive şi cha-cha“, povesteşte Maria - sau Ami, cum îi spun cei apropiaţi - în timp ce-şi potriveşte rochiţa în jurul picioruşelor mici. Mama ei, încântată de performanţele pe care Ami le-a obţinut cu partenerul ei, Alexandru, este cuprinsă de emoţie. „Dansul reprezintă un balans între graţie, eleganţă şi frumuseţe. Am dorit să se dezvolte armonios, să fie feminină, într-un cuvânt, să fie frumoasă“. Ami a mai făcut un an de balet înainte să meargă pe drumul dansului, iar asta se vede în felul în care păşeşte. „La un copil, talentul trebuie căutat, iar de când am adus-o, totul s-a schimbat. Nici măcar nu am visat la aşa ceva“, completează mama Mariei.

Cu o carismă tipică vârstei şi un zâmbet ştrengar, Alexandru a început să danseze la trei ani şi opt luni. „L-am adus odată cu fratele lui, care e mai mare. L-am adus pe primul ca să slăbească şi aşa au început să danseze amândoi. La început, Ami îl conducea. El dansa, dar nu voia şi în pereche. Acum, dansează nonstop“, povesteşte mama lui Alexandru. El, îmbrăcat în frumosul lui costum de dans, începe să îmi spună câte ceva. „Îmi place să fiu atent, îmi place muzica şi îmi place cel

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 7 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Scandal între voluntari ai AUR şi POT, în Sectorul 1 din Bucureşti/ Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi bani/ Un alt bărbat şi o femeie, suspecţi/ Toţi cei implicaţi, duşi la Poliţie - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un scandal a izbucnit, vineri seară, în faţa sediului AUR din Sectorul 1 al Capitalei, în conflict fiind implicaţi voluntari de la AUR şi POT. Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi 300 de lei. Poliţiştii au identificat un

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°