Ce faci când ţi se termină cuvintele? Când vrei să explici că articolul din pagina 3 este o păcăleală, dar că parcă nu-ţi mai arde de glume şi de păcăleli de 1 aprilie. Şi că trebuia să fie, ca în fiecare an, pe prima pagină, doar că acum s-a întâmplat ceva, iar lumea s-a amestecat un pic. Ce faci când ţi se termină cuvintele?

Ce faci când vrei să spui că ai ultimul interviu cu el început dar neterminat şi că nu poţi să-l scoţi din reportofon fiindcă ţi se împăienjănesc ochii. Cum faci să nu uiţi cum a jucat în ultima piesă în care l-ai văzut? Şi cum faci să-ţi aminteşti ce ai uitat din spectacolul în care l-ai văzut jucând întâia oară? Ce faci când ţi se termină cuvintele?

Vineri, Bujor Macrin s-a retras discret dincolo de cortină şi a luat, aşa cum fac actorii când se duc, fiecare personaj în care a intrat pe scenă. Doar că ţi se termină cuvintele şi nu mai poţi descrie rolurile, ca nişte păpuşi de cauciuc - sute de manechine care ies din scenă odată cu Bujor Macrin. Trahanache din "O scrisoare pierdută", Alex Florian din "Domnului profesor...", Salsdon Mobray din "Scandal în culise", păpuşi în vârstă, care seamănă cu Bujor Macrin, dar şi zeci de păpuşi tinere, de care nu ştii pe nimeni care să şi le amintească, personaje jucate de Macrin în anii 60. Ies toţi din scenă şi încearcă să se retragă şi din amintirile tale, din amintirile lumii.

Fiindcă e adevărat, el continuă să trăiască acum doar în mintea ta. În interviul ăla încă netranscris, în amintirile tale şi ale celorlalţi care l-au aplaudat în sala de la Maria Filotti, care au jucat cu el, care l-au iubit ori l-au urât.

Da, a murit Bujor Macrin. Şi pentru că ni s-au terminat cuvintele, prima pagină de astăzi este neagră. Un modest omagiu prin care noi, cei de la "Obiectiv", înţelegem să spunem că l-am preţuit şi că ne pare rău că a plecat. Rămas bun, Bujor Macri