Arhitectul Laurenţiu Dumitraşc are un CV impresionant, un palmares de excepţie. Un arhitect mult umblat şi foarte premiat în ţară şi străinătate, cu prilejul numeroaselor expoziţii, a altor manifestări de gen. Dar, peste toate astea, “tronează” stilul său arhitectonic inconfundabil. E suficient să vezi o lucrare de-a sa, că la următoarele să ştii cu siguranţă cui aparţin. Chiar dacă nici pe departe operele nu se aseamănă între ele, în creaţiile sale autorul nu se repetă în nici cel mai mic amănunt. Recunoşti imediat “marca Dumitraşc”. Aşa au ajuns unele construcţii să fie mai degrabă cunoscute după numele arhitectului ce le-a conceput decât după cel al proprietarului respectivei clădiri. Cum e şi cazul superbei vile din Pângăraţi, a lui Mihai Muraru. L-am “întîlnit” pe Laurenţiu Dumitraşc în comuna Pângăraţi, unde “dezbrăcase” de “uniformă” o şcoală. E o construcţie cu totul aparte, complet ruptă de “stilul otova” al unităţilor de învăţământ. După ani buni, l-am reîntâlnit la Bicaz Chei, prins până peste cap cu machetele şi proiectul noului centru civic. O localitate de care s-a legat sufleşte, care l-a inspirat şi căreia i-a dedicat una din scrierile sale, intitulată “Satul românesc”, pe care o reproducem: ”Satul Românesc! Năpăstuit , distrus continuu, doar, doar ne-or termina ca neam. Satul Românesc, cu Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Isus, aşezată continuu pe peretele alb sau din bârne din lemn cioplit, dinspre răsărit, în casa de lemn, veghind continuu. Satul Românesc, undeva în Carpaţii Româneşti, la Bicaz Chei, renaşte”. Discuţia cu Laurenţiu Dumitraşc e încântare. De ce s-a dedicat mai mult arhitecturii din spaţiul rural, răspunsul a fost cât se poate de simplu: “Atunci când te întreabă cineva cum te cheamă, pomeneşti mai întâi numele părinţilor. Ontogenia repetă filogenia. Vorbesc despre satul românesc, nu despre un sat de undeva, de aiurea. Pentru că satul