Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploi, inundaţii, urgenţe

Publicat in Bihor Online, luni 1 aprilie 2013 ·

Scris de Alexandra Lăzureanu - Duminică, forţele şi mijloacele de intervenţie ale ISU Crişana au intervenit la zece evenimente produse pe raza judeţului.

În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, echipajul de paramedici al Detaşamentului de Pompieri Salonta a fost solicitat să intervină pe strada Arany Janos, pentru acordarea primului ajutor unei femei. La adresa indicată de apelantul numărului unic 112 s-a deplasat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Din nefericire, pentru femeia în vârstă de 56 de ani nu s-a mai putut face nimic, medicul declarând decesul acesteia.Apă şi foc

Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase la nivelul judeţului, echipajele de pompieri militari au fost mobilizate pentru evacuarea apei din curţile şi grădinile a trei gospodării situate în Salonta şi Cihei, respectiv din curtea Şcolii Generale din localitatea Leş, precum şi din subsolurile a două locuinţe situate în Sânmartin şi Cihei. De asemenea, în jurul orei 13:00, forţele de intervenţie ale Gărzii de Pompieri 1 Mai au acţionat în Băile Felix, pentru degajarea unui copac doborât de vântul puternic pe carosabil. În jurul orei 21.40, pompierii militari din cadrul Staţiei Săcuieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la podul unei locuinţe din localitatea Ciocaia, cel mai probabil din cauza unei descărcări electrice atmosferice. Echipajele au acţionat operativ, reuşind să împiedice propagarea flăcărilor şi să limiteze pagubele la două grinzi de lemn.

În aceeaşi zi, Staţia de Pompieri Ştei a acţionat pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de locuinţe de pe strada Andrei Mureşanu din localitate. Pompierii militari au împiedicat extinderea flăcărilor la acoperişul blocului, astfel că evenimentul, generat cel mai probabil de un coş de fum necurăţat de funingine,

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 10 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 9 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°