Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bârlãdean înjunghiat în fata blocului, în timp ce-si proteja sora

Publicat in Vremea Noua, marți 2 aprilie 2013 ·

ALTERCATIE Un tânãr în vârstã de 31 de ani, din Bârlad, a fost la un pas sã-si piardã viata dupã ce a fost atacat de un individ cu un cutit, chiar la scara blocului unde locuia. Cu câteva minute mai devreme, agresorul, în vârstã de 53 de ani, s-ar fi legat de sora acestuia, iar fratele a sãrit în ajutor si l-a pus pe fugã. A revenit cu un cutit si s-a nãpustit asupra tânãrului, încercând sã-l loveascã în cap. Din fericire, victima s-a ferit la timp, însã lama tot i-a strãpuns coapsa stângã.

O întâmplare banalã ar fi putut avea un final dramatic pentru un tânãr în vârstã de 31 de ani, din Bârlad, care a încercat sã-si protejeze sora din calea unui individ pus pe scandal. În urma cercetãrilor întreprinse de cãtre politisti s-au stabilit urmãtoarele: incidentul s-a petrecut sâmbãtã, 30 martie, în jurul orei 21.00, la o scarã de bloc din Bârlad. O persoanã, de 53 de ani, aflatã în trecere prin acea zonã si pusã pe scandal, i-ar fi adresat din senin unei tinere cuvinte jignitoare, fapt care l-a deranjat pe fratele ei, aflat la câtiva metri mai încolo cu câtiva amici. Dupã un schimb de replici, agresorul a plecat, dar a revenit ceva mai târziu cu un cutit si s-a nãpustit asupra tânãrului încercând sã-l loveascã cu toatã puterea în zona capului. Din fericire, acesta a reusit sã se fereascã, însã lama tot i-a strãpuns coapsa dreaptã. Transportat la Spitalul Municipal de Urgentã “Elena Beldiman”, victima a fost internatã la Sectia de Chirurgie unde a primit îngirijirile de specialitate. “Sâmbãtã seara, politistii bârlãdeni au fost sesizati telefonic despre incident, chiar de cãtre victimã. În urma cercetãrilor efectuate, pe numele agresorului a fost întocmit dosar de cercetare penalã sub aspectul sãvârsirii infractiunilor loviri sau alte violente si portul fãrã drept a cutitului”, a declarat Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judetean de Po

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°