Viorel Salvador Caragea, comandantul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, a fost dat în judecată de Narcis Cătălin Tîrbină, ofițer în cadrul structurii conduse de Caragea şi fost şef al Serviciului Poliţiei Rutiere, pentru scurt timp, în anul 2007. Atunci, Tîrbină a cerut eliberarea din funcţie, pe motiv că este bolnav, surse din interior susţinând că fostul şef SPR nu mai făcea faţă presiunilor la care era supus din cauza funcţiei pe care o deţinea.
Conflict vechi
Pe rolul Tribunalului Gorj a fost intentată o acțiune împotriva comisarului șef Viorel Salvador Caragea, la jumătatea lunii ianuarie. Dosarul este înregistrat la secția „Contencios administrativ și fiscal” și are ca obiect legea privind funcționarii publici, cel mai probabil, referindu-se la o decizie luată de Caragea, pe care ofițerul de poliție Tîrbină a considerat-o nedreaptă.
Războiul dintre Caragea şi Tîrbină este unul destul de vechi, la începutul anului trecut, subalternul comisarului şef al IPJ realizând un memoriu de 41 de pagini către mai-marii din MAI. Petiţia viza nemulţumirea a mai mulţi poliţişti cu privire la atitudinea de şef a lui Caragea. În urma acestui demers, comandantul IPJ Gorj a fost verificat de Corpul de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
În instanţă cu subalternii
Comandantul poliției gorjene a mai fost târât în instanță de către Ion Frățilescu, adjunctul său pe care l-a demis în anul 2011. Frățilescu a câștigat un an mai târziu, în 2012, reîncadrarea pe postul pierdut. De altfel, Viorel Salvador Caragea a ajuns la judecată și cu Liviu Chițiba, care a obținut, în 2010, cea mai mare notă la concursul pentru funcția de șef al Poliției Rovinari (9,45), dar nu a fost învestit pentru că un alt polițist, în speță Constantin Bărbulescu, a primit funcția, deși obținuse la examen puțin peste nota 5. Un an mai târziu, Chițiba câștigă p