Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Esperanto, copiii lumii”

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 1 aprilie 2013 ·

Scriitorul Nicoară Mihali continuă seria proiectelor prin care aduce în Maramureş documentare educative dedicate elevilor. Recent s-a întors de la Sibiu cu un set nou de filme care vor fi vizionate în şcolile din Maramureş şi nu numai. „În aceeaşi colaborare cu studioul Astra Film de la Sibiu, am adus prin Inspectoratul Şcolar şi Casa Corpului Didactic filme de la a treia ediţie a unui festival inedit. Deoarece anul acesta este declarat Anul Internaţional al Apei, filmele proiectate de către specialiştii în pedagogie de la Institutul parizian au această temă. Se numeşte „Esperanto – Copiii lumii”.

Filmele vorbesc despre copiii care luptă să protejeze apa din diferite colţuri ale acestei planete. Aceste filme vor fi difuzate în şcoli începând cu acţiunile din „Şcoala Altfel”. Filmele vor fi prezentate la început la Şcoala „Nichita Stănescu”, „Lucian Blaga”, Liceul din Târgu Lăpuş etc”, ne-a spus Nicoară Mihali.

Acest proiect va fi implementat atât în Maramureş, cât şi în Satu Mare şi Bistriţa, iar în total va implica 10 - 15 mii de elevi până la sfârşitul anului şcolar.

Filmele sunt făcute de Institutul Pedagogic Francez. „Fiecare copil din aceste filme este un erou care salvează Planeta Albastră. Filmele sunt atât de bine gândite, încât copiii pot să înveţe cum să-şi facă o revistă şi cum să se facă cunoscuţi, luptând pentru problemele cu care se confruntă comunităţile în care trăiesc. De exemplu, într-un sat din Maroc copiii aduc apă pentru consumul din casă şi pentru mâncare de la o fântână aflată la o distanţă de 3 kilometri. În felul acesta, urmărind aceste filme pe lângă partea educativă, elevilor li se deschide o nouă viziune asupra mediului şi protejării resurselor de apă”, a adăugat coordonatorul proiectului.

Separat, Mihali a adus şi pentru liceeni un film „cu povestea unei fete din Groenlanda care este de vârsta măriti

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce s-a găsit după un control inopinat la centre pentru minori cu dizabilități din Târgu Mureș: Copii încuiați pe dinafară, medicamente expirate și un focar de varicelă

HotNews acum o ora
Un control inopinat făcut sâmbătă dimineață devreme în patru centre de plasament, din subordinea DGASPC Mureș, aflate pe raza Municipiului Târgu Mureș, a arătat că minorii de acolo trăiesc în condiții inadecvate, spune Centrul pentru Resurse Juridic

O mireasă a cerut anularea căsătoriei, după ce a aflat că nunta „falsă” făcută pe Instagram cu un influencer a fost, de fapt, reală

HotNews acum 3 ore
O femeie din Australia şi-a anulat căsătoria după ce a realizat că o ceremonie de nuntă falsă la care a luat parte pentru o farsă pe reţelele de socializare era de fapt reală, relatează BBC. Mireasa a declarat că partenerul ei a fost un influencer c

O mașină de poliție în misiune, implicată într-un accident în București. Opt oameni au ajuns la spital, inclusiv doi polițiști

Libertatea acum 4 ore
Opt persoane, printre care doi poliţişti, au fost rănite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în Bucureşti şi în care au fost implicate o maşină de poliţie aflată în misiune şi un autoturism.

Fată de 17 ani, lovită pe trecerea de pietoni de un șofer în vârstă de 77 de ani

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă O tânără în vârstă de 17 ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni, pe strada 20 Decembrie 1989 din Lugoj. „La data de 8 ianuarie, în jurul orei 11:25, polițiștii Biroului Rutier Lugoj au fost sesiza

Monica Niculescu a pierdut finala probei de dublu la Hobart

Mediafax acum 2 ore
Niculescu şi Stollar au fost învinse de perechea chinezo-taiwaneză formată din Xinyu Jiang şi Fang-Hsien Wu. Scorul a fost 6-1, 7-6 (6), după o partidă care a durat o oră şi 17 minute. Monica Niculescu şi Fanny Stollar s-au calificat vineri în final

Centrul Infotrafic: Polei pe unele artere rutiere din judeţele Bihor, Caraş-Severin şi Sălaj / DRDP Timişoara anunţă că a împrăştiat peste noapte peste 950 de tone de antiderapant - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Centrul Infotrafic anunţă că, sâmbătă dimineaţă, este polei pe unele artere rutiere din judeţele Bihor, Caraş-Severin şi Sălaj, iar DRDP Timişoara a transmis că a împrăştiat peste noapte peste 950 de tone de antiderapant, cele mai multe intervenţii

Monfils devine cel mai în vârstă jucător care a câştigat un titlu ATP

Mediafax acum 4 ore
La 38 de ani şi patru luni, francezul l-a eclipsat pe Roger Federer, care avea 38 de ani şi două luni când a câştigat la Basel în 2019. Acesta este al 13-lea titlu ATP pentru Monfils, la aproape 20 de ani după ce a câştigat primul său trofeu în Sopo

Horoscop pentru sâmbătă, 11 ianuarie 2025. Se întrezăresc schimbări în plan financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec Probabil ca in urma evenimentelor din saptamanile anterioare, in zilele acestui weekend vei face un bilant al relatiilor cu anturajul apropiat si vei decide sa schimbi ceva. Poate fi vorba despre abordarea unei alte mentalitati sau pur si sim

După temperaturile de primăvară, vremea se răcește în toată țara. Ce ne așteaptă în zilele următoare

HotNews acum 3 ore
Un val de aer foarte rece, care va aduce precipitații și temperaturi negative noaptea, va cuprinde România, în următoarele zile. Dacă până ieri ne-am bucurat de temperaturi care au atins chiar și 20 de grade în unele zone, acum temperaturile vor scă

Crește numărul deceselor cauzate de incendiile din Los Angeles. Joe Biden: „M-a făcut să mă gândesc la o scenă de război, cu bombardamente”

Ziare.com acum 3 ore
Un total de 11 decese cauzate de incendii au fost confirmate de medicul legist din comitatul Los Angeles, informează BBC. Președintele SUA Joe Biden a spus că Los Angeles seamănă cu ”o scenă de război”. Într-o actualizare de vineri după-amiază, 10 i

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/5°
lun.

1°/4°
mar.

-1°/2°
Iasi
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

-2°/1°
mar.

-3°/1°
Constanta
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
mar.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
Timisoara
acum

sâm.

-1°/3°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/4°
mar.

-2°/3°